WWW.RadioIntact.Ro

About Mediafax -


Apr 26 2017

Angajaţii Gărzii de Mediu, în GREVĂ de avertisment, fiind nemulţumiţi de salarii

Angajaţii Gărzii de Mediu din ţară vor fi în grevă de avertisment, miercuri, între orele 14.00-16.00, timp în care aceştia nu vor desfăşura activităţile specifice şi nu vor lucra cu publicul, fiind nemulţumiţi de salarii.

Apr 26 2017

Grindeanu: Creşterea schimburilor comerciale dintre România şi Georgia, potenţial insuficient folosit

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, la Palatul Victoria, că susţinerea investiţiilor şi creşterea volumului schimburilor comerciale între România şi Georgia reprezintă un domeniu în care există un potenţial foarte mare, dar insuficient folosit în prezent.

Apr 26 2017

Ministerul Justiţiei cere ÎCCJ, CSM şi Parchetului General o situaţie privind dificultăţile în aplicarea codurilor

Ministerul Justiţiei solicită,până pe 26 mai,de la instanţa supremă, Consiliul Superior al Magistraturii şi Parchetul General o situaţie privind dificultăţile în aplicarea codurilor,instituţia apreciind că „se impune o evaluare a impactului de ansamblu al reglementărilor conţinute de noile coduri”.

Apr 26 2017

Primăria Capitalei, despre protest: Traseele RATB către Ilfov n-au fost licitate de operatori privaţi

Traseele pe care RATB le execută către localităţile din Ilfov sunt efectuate la cererea Unităţilor Administrativ Teritoriale, fiind vorba de un serviciu public realizat pe cheltuiala acestora, aceste trasee nefiind licitate de operatori privaţi, transmite Primăria Municipiului Bucureşti (PMB).

Apr 26 2017

Şoferii Uber vor putea fi amendaţi pentru transportul neautorizat de persoane, potrivit angajamentului pe care Executivul şi l-a luat faţă de taximetriştii protestatari

Cei circa 3.000 de taximetrişti adunaţi astăzi în faţa Guvernului pentru a protesta împotriva transportului neautorizat de persoane au reuşit să convingă Executivul să schimbe legea taximetriştilor, respectiv legea 38/2003, astfel încât şoferii Uber sau cei care practică transport de neautorizat de persoane să poată fi amendaţi de poliţişti.

Apr 26 2017

Ministrul francez de Externe: Siria a folosit fără îndoială gaz sarin în atacul din Khan Sheikhoun

Jean-Marc Ayrault, ministrul francez de Externe a transmis că probele obţinute de serviciile de informaţii franceze demonstrează că forţele loiale preşedintelui sirian, Bashar al-Assad, au utilizat fără îndoială gaz sarin în nordul Siriei în atacul din 4 aprilie, informează Euronews.

Apr 26 2017

Peste 800 de persoane, arestate în Turcia pentru presupuse legături cu clericul musulman Gulen

Autorităţile turce au arestat 803 persoane despre care se crede că ar avea legătură cu clericul musulman Fethullah Gulen, în urma unei operaţiuni care s-a desfăşurat în cursul nopţii pe tot cuprinsul Turciei, informează agenţia de ştiri Reuters, citând surse din cadrul forţelor de securitate.

Apr 26 2017

Instanţa supremă a decis redeschiderea dosarului „Flora”, în care Traian Băsescu este acuzat că ar fi retrocedat ilegal un teren în Capitală

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis, miercuri, redeschiderea urmăririi penale în dosarul „Flora”, în care fostul preşedinte Traian Băsescu este acuzat că ar fi retrocedat ilegal un teren în Capitală.

Apr 26 2017

Canada anunţă un potenţial război comercial cu SUA;Trump spune că nu se teme de această posibilitate

Autorităţile de la Ottawa avertizează asupra riscului declanşării unui război comerical cu Statele Unite, după ce Administraţia Trump a impus taxe asupra importurilor de lemn de construcţie din Canada, însă preşedintele Donald Trump a declarat că nu se teme de această posibilitate, informează Dpa.

Apr 26 2017

Senatul american a fost convocat la Casa Albă pentru a discuta despre situaţia din Coreea de Nord

Oficiali de rang înalt ai Administraţiei Donald Trump vor prezenta, miercuri, un raport la Casa Albă privind situaţia din Coreea de Nord, în prezenţa întregului Senat american, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Apr 26 2017

Reuters: Armata americană dislocă în Coreea de Sud componente ale apărării antirachetă

Armata americană a început să transfere părţi ale sistemului de apărare antirachetă într-un loc planificat de desfăşurare în Coreea de Sud, pe fondul tensiunilor ridicate asupra programelor de rachete nucleare din Coreea de Nord, a informat miercuri agenţia de ştiri Yonhap, citată de Reuters.

Apr 26 2017

Analiştii CFA anticipează deprecierea leului şi creşterea dobânzilor în următoarele 12 luni

În luna martie, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România – asociaţia analiştilor financiari certificaţi – a scăzut marginal faţă de luna anterioară, la valoarea de 56,8 puncte, fiind cu 0,1 puncte mai mic decât valoarea consemnată în exerciţiul anterior, a anunţat miercuri asociaţia.

Apr 25 2017

EMOŢIONANT! Momentul în care copilul căzut în fântână, la peste 16 metri, A FOST SCOS! ”Din cauza hipotermiei, la un moment dat a devenit mai puţin dinamic”

.

Apr 25 2017

Pe podul vechi Agigea se va circula pe două benzi până la 5 mai. Alternativa: podul nou, Apolodor

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România (CNAIR) anunţă că traficul rutier pe podul vechi de la Agigea se va desfăşura în continuare pe două benzi până în data de 5 mai 2017, alternativa fiind podul nou, Apolodor.

Apr 25 2017

O fetiţă din Mureş a fost zgâriată de urs în grădină. Autorităţile încearcă să tranchilizeze animalul prins într-un gard de sârmă

O fetiţă de 12 ani din comuna Răstoliţa, judeţul Mureş, a fost zgâriată, marţi, de un urs în timp ce se juca în spatele grădinii. Animalul a rămas prins într-un gard de sârmă, iar un echipaj specializat încearcă să-l tranchilizeze, transmite corespondentul MEDIAFAX.